Pericol de infectare cu Sars-Cov-2, pentru poliţişti!

Obedienţa multor şefi de inspectorate judeţene şi nu numai, putem să ne referim aici şi la şefi de structuri, care au în subordine poliţişti operativi, face să existe riscul infectării poliţiştilor din teren, cu noul coronavirus, prin măsurile

haotice pe care aceştia le dispun.

Odată cu intrarea în vigoare a noii legi a "carantinării și izolării" (Legea 136/2020), Direcțiile de Sănătate Publică Județene au emis dispoziții de aducere la cunoștință a prevederilor actului normativ în vigoare, pentru populația care a fost confirmată cu SARS-Cov2 și a părăsit unitățile de spitalizare, pe semnătura, înainte de apariția legii.

Dispozițiile trebuie duse la îndeplinire de către personalul DSP, prin care se solicită persoanelor confirmate ca fiind infectate, să revină în centrele de carantină. Am primit informații de la mai mulți colegi din țară că sunt "obligati" de șefii lor să pună în aplicare prevederile dispozițiilor DSP.

Dacă în perioada stării de urgență polițiștii intrau în contact cu persoanele infectate, atunci când efectuau anumite verificări, de la distanță sau verificau documentele cetățenilor opriți în trafic prin geamul autoturismului, acum sunt trimiși "carne de tun", fără nicio bază legală și fără nicio protecție, sa facă munca celor de la DSP.

Există şefi de inspectorate şi colegi care au înteles care este rolul poliţistului, însă avem şi acei şefi care nu vor să deranjeze pe nimeni şi preferă să rişte sănătatea unui întreg colectiv, doar pentru a-şi păstra scaunul călduţ.

Pe aceasta cale atragem atenția conducerii ministerului și o sa facem o solicitare în acest sens, despre faptul că polițiștii nu au nicio atribuție pe această linie, eventual, pot doar să acorde sprijin și să însoțească personalul DSP, atunci când urmează să pună în aplicare aceste dispoziții, fără a intra, însă, în contact cu persoanele infectate, mai ales că acei colegi care intră în contact cu persoanele confirmate pozitiv cu noul coronavirus, nu au niciun element de protecţie în afară de banala mască.

Politistii sunt obișnuiți sa fie folosiți cam în toate cazurile la care sunt solicitati, sa fie până și "moașă comunală ", dar atunci când vine vorba de sănătatea și siguranța în muncă, trebuie sa ne gândim de 2 ori înainte de a face treaba altora.

Stimaţi colegi, nu acceptați dispoziții abuzive şi vă rugăm să ne sesizaţi de fiecare dată când sunteţi supuşi unor practici ilegale!

Schimbarea suntem noi!

Echipa SIDEPOL

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează


Contact SIDEPOL

Tel. :+40762262295

Site: http://sindicatulpolitistilor.ro//

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Sediul administrativ

str. Valter Mărăcineanu, nr. 1-3, etaj 1, Sector 1
București, Romania

ShinyStat