Reorganizarea Academiei de Poliție, un prim pas spre desființare?

Încă de acum câteva luni de zile, se tot aude de marea ”reorganizare” a instituției de învățământ de elită a Ministerului Afacerilor Interne, Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, București. În acest sens, încă din data de 29.04.2021, s-a postat de site-ul M.A.I., la sectiunea transparență

decizională, proiectul de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 294/2007 privind organizarea și funcționarea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

O instituție care a fost lovită de foarte multe scandaluri, în ultimii ani, legate de doctoratele unor mai mari ”conducători” din cadrul ministerului, se dorește a fi reformată sau este acesta un prim pas spre desființare? Care sunt interesele? De ce a fost pus proiectul în transparență în această perioadă a sărbatorilor și cu un termen foarte scurt pentru propuneri și dezbatere, mai ales că este o perioadă cu multe zile nelucratoare?

În momentul de față, organizarea și funcționarea Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din cadrul Ministerului Afacerilor Internelor este stabilită prin Hotărârea Guvernului nr.294/2007, care prevede programe de studii universitare în cadrul mai multor facultăți: Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră, Facultatea de Jandarmi, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Facultatea de Pompieri și Facultatea de Arhivistică.

VEZI CUM ARATĂ H.G. PRIVIND ACTUALA ORGANIZARE

Prin propunerea de la finele anului trecut a Senatului Universitar, s-a aprobat reorganizarea instituției, exclusiv în cadrul a două facultăți în vederea formării inițiale a ofițerilor pentru structurile MAI și pentru ceilalți beneficiari din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, respectiv:

  • Facultatea de Poliție cu aplicabilitate în două domenii de studii (domeniul de licență „Drept”, specializarea „Drept” și domeniul de licență „Științe militare, informații și ordine publică”, specializarea „Ordine și siguranță publică”);
  • Facultatea de Pompieri (domeniul de licență „Ingineria instalațiilor”, specializarea „Instalații pentru construcții-pompieri”).

Facultatea de Poliție se înființează prin reorganizarea Facultății de Poliție, Facultății de Jandarmi, Facultății de Poliție de Frontieră și a Facultății de Științe Juridice și Administrative din cadrul Academiei, și preluarea de la acestea a atribuțiilor formative, a elementelor de structură și a personalului didactic și s-a luat decizia desființării Facultății de Arhivistică, aceasta urmând să își desfășoare activitatea, în lichidare, până la absolvirea programelor de studii universitare de licență de către toți studenții înmatriculați, personalul urmând a fi preluat în cadrul noilor structuri. 

Programele de studii universitare organizate de Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Facultatea de Poliție, Facultatea de Poliție de Frontieră și Facultatea de Jandarmi din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, aflate în desfășurare la data intrării în vigoare a hotărârii, se vor desfășura în continuare, până la finalizare, conform planurilor de învățământ aprobate, în cadrul Facultății de Poliție, nou înființate.

De asemenea, o altă propunere este ca  Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” să coordoneze metodologic, didactic și curricular Institutul de Studii pentru Ordine Publică, Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen și Centrul de Formare Inițială și Continuă al MAI, structuri MAI cu atribuţii privind organizarea şi desfăşurarea programelor de formare continuă nonuniversitară, în context formal.

Prin Ordinele ministrului educației și cercetării nr. 5863/2020 și nr. 5864/2020 s-a retras acreditarea Şcolii doctorale Drept și a Şcolii doctorale Ordine publică şi siguranţă naţională din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. De asemenea, prin aceleași acte normative s-a stabilit faptul că școlile doctorale menționate asigură în continuare şcolarizarea studenţilor doctoranzi deja înmatriculaţi la data retragerii acreditării şcolii doctorale.

VEZI TOATE MODIFICĂRILE PROPUSE PRIN PROIECT

Au fost nenumărate solicitări privind reorganizarea acestei instituții pătrunsă adânc de putregai, o instituție care nu mai este de mult timp la nivelul cu care eram obisnuiți și care nu mai oferă acei profesionisti care să coordoneze activități și să conducă masele de lucrători din teren spre rezultate deosebite.Necesarul de ofițeri de poliție pe care Academia îl oferă, anual, nu mai este suficient și mereu a fost nevoie de un surplus de personal din exterior, cu specializare pe anumite linii de muncă, ce nu se învață în cadrul acestei instituții. 

Acest plan de reorganizare să se facă în conformitate cu Planul de Guvernare al Coaliției  care la capitolul VII prevedere următoarele:
”În principal, rolul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București va fi reconsiderat, pentru a răspunde nevoilor actuale de pregătire profesională a ofițerilor, în cele două domenii majore: ordine publică și situații de urgență. În cadrul acesteia vor funcționa Facultatea de Ordine și Securitate Publică, care va prelua atribuțiile formative, elementele de structură și personalul didactic ale Facultății de Poliție, Facultății de Jandarmi, Facultății de Poliție de Frontieră și Facultății de Științe Juridice și Administrative și Facultatea de Pompieri. Totodată, va fi implementat un nou sistem de formare inițială a ofițerilor (poliție, poliție de frontieră și jandarmi) prin programe de masterat profesional, destinate absolvenților de studii universitare de licență. La finalizarea acestor studii de masterat, absolventul va primi grad profesional și va fi repartizat potrivit nevoilor beneficiarului.”

Vom participa la ședința de dialog social la care se va dezbate această propunere de reorganizare, fapt pentru care, vă rugăm să ne transmiteți propunerile dumneavoastră, pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., urmând a le centraliza si sustine în fața factorilor decidenti din M.A.I.

Schimbarea suntem noi!

Echipa SIDEPOL

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează


Contact SIDEPOL

Tel. :+40762262295

Site: http://sindicatulpolitistilor.ro//

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Sediul administrativ

(1) str. Valter Mărăcineanu, nr. 1-3, etaj 1, Sector 1
București, România

(2) str. Inginer Anghel Saligny, nr. 8, etaj 3, sector 5

București, România

ShinyStat