Polițiști tratați ca niște sclavi de către ”șefii” profesionali

Împuternicirile pe funcții de comandă, reprezintă în continuare una dintre cele mai distructive forme de asigurare a comenzii pe diferite paliere în cadrul Poliției Române, având ca principală cauză, impotența managerială a conducerii M.A.I, de a organiza concursuri pentru ocuparea funcțiilor

de conducere vacante.

Prelungirea acestei stări, reprezintă  un factor de vulnerabilitate atât pentru instituție, cât și pentru polițiști, care adesea sunt victime ale abuzurilor din partea pseudo-managerilor, abuzuri izvorâte din incompetența profesională a acestora.

Astfel,  împuternicitul de la șefia Poliției Municipiului Slobozia, din cadrul I.P.J. Ialomița, nu face notă discordantă privind ,,canoanele” împuternicirii, care prin dispozițiile pe care le emite din razbunare sau obediență, distruge efectiv dispozitivul de ordine si siguranță publică, din cadrul poliției al cărui comandant este.

Obedienta acestuia,  față de inspectorul sef, care ați ghicit, si acesta  este  împuternicit pe funcție, nu cunoaste limite, din moment ce în ultima perioadă a dispus ca cele 1-2 patrule de ordine si siguranta publica, ce  acoperă intreg municipiul, sa efectueze serviciul pedestru, cu precadere în zonele in care șeful de inspectorat obișnuiește să se plimbe, pentru a-i asigura ”protectia personală.”

Mai mult, la bilanțul  activitatilor desfășurate pe sem. I-2022, de catre politistii din cadrul Politiei Mun. Slobozia, șeful acestei structuri, a dispus ca si politistii de ordine si siguranta publica sa participe la aceasta activitate din timpul liber sau concedii de odihnă, probabil ca intensitatea aplauzelor să fie  la cote care să-i satisfacă orgoliul de mare comandant de oști.

Fiind ofensat de  afrontul adus de catre  politiștii ce se aflau in timpul liber și care din motive obiective nu au putut participa la această activitate, a dispus ca fiecare dintre aceștia să întocmească câte un raport prin care să justifice absența de la o activitate la care nu era imperios necesară prezența lor. Complementar, comandantul intr-un acces de frustrare maximă ce a venit la pachet cu funcția prea mare pentru capacitatea sa profesională, a dispus  mărirea intervalului de efectuare a serviciului de patrulare pedestră de la 6 la 11 ore, în condițiile în care există una, maxim 2 patrule care asigură intervenția la evenimente si mai mult decât atât, acestea sunt constituite contrar ilegal OMAI 60/2010, fiind preponderent doar dintr-un polițist si un politist local. Dar pentru acest aspect am sesziat deja conducerea Poliției Române, in cursul zilei de ieri, urmând să sesizăm si Corpul de Control al Ministrului, pentru neregulile sesizate de către colegii din cadrul Poliției Mun. Slobozia.

Dacă nu stie, îi amintim șefului poliției municipale, ca suntem în anul 2022, cand eficiența patrulelor este data de mobilitatea  acestora, având în vedere zonele foarte întinse în care trebuie sa intervină. Poate acesta își privește subordonații ca pe niște atleți cu calități fizice impresionante care l-ar face invidios și pe Usain Bolt, altfel nu se explica incapacitatea sa de a dispune măsuri de adaptare a dispozitivului la realitățile din teren, când fiecare secundă contează.

Pe această  cale ii reamintim domnului ”comandant”, că normele legale ce reglementează programul de lucru cat si de repaus al polițiștilor, stipulează in mod clar faptul că, polițiștii nu pot fi chemati din timpul liber, pentru a participa la anumite activități, fie chiar și bilanțul subunității,  care fie vorba intre noi , se bazează exclusiv pe munca asiduă a polițiștilor de la baza piramidei, pe care acesta îi blamează că au refuzat  să umple sala de festivități, chiar dacă unii dintre ei urmau sa intre in schimb de noapte.

Echipa Sidepol

Schimbarea suntem noi!

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează


Contact SIDEPOL

Tel. :+40762262295

Site: http://sindicatulpolitistilor.ro//

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Sediul administrativ

(1) str. Valter Mărăcineanu, nr. 1-3, etaj 1, Sector 1
București, România

(2) str. Inginer Anghel Saligny, nr. 8, etaj 3, sector 5

București, România

ShinyStat