Polițiștii vor proba uniformele înainte să fie echipați definitiv cu ele

La data de 16.01.2022, Inspectoratul General al Poliției Române a transmis spre unitățile subordonate o circulară prin care se stabilește o nouă modalitate de stabilire și centralizare a măsurătorilor antropometrice ale polițiștilor în vederea confecționării noilor uniforme.

Așa cum am comunicat anterior(vezi comunicat), polițiștii au fost nevoiți să se măsoare singuri, unii dintre ei neavând nici măcar la dispoziție tabelul orientativ, fapt pentru care s-a ajuns la o soluție aproape de cea dorită de noi prin care solicitam ca la nivelul unităților să se deplaseze croitori militari certificați să realizeze activitățile date.

Astfel, I.G.P.R. a înțeles pe deplin nevoia asigurării unor condiții optime de măsurare și centralizare a datelor, astfel au fost contractate toate articolele definitorii ale ambelor uniforme (Reprezentare și ceremonialuri, dar și de serviciu), pe toate mărimile și taliile, sub forma unei serii 0, ce vor fi trimise unităților de poliție în perioada următoare. Odată ajunse aceste uniforme vor trebui probate de toți polițiștii din teritoriu astfel încât să poată fi stabilite cu exactitate mărimile pentru fiecare din aceștia.

Salutăm decizia Inspectoratului General și a Direcției de Logistică care a dat dovadă de profesionalism și înțelegere cu privire la situația creată la nivel teritorial, mai ales din prisma incompetenței manifestate de unii șefi ierarhici care i-au obligat pe subordonați să completeze fișele de echipare cu mărimi fictive doar pentru a le trimite la timp Serviciilor Logistice pentru centralizare.

IMPORTANT: Reamintim colegilor, faptul că, în conformitate cu prevederile OMAI 183/2022, nu trebuie sa accepte "indrumarile" celor de la structurile de logistica și sa predea fisele de echipare necompletate în rubricatia specifica fiecărei norme.

Colegii au posibilitatea sa aleagă echiparea cu ambele norme(reprezentare/serviciu) sau cu o singura norma de echipare, în funcție de specificul activității desfășurate

Vom urmări îndeaproape procesul de probare la unități a uniformelor, astfel încât să ne asigurăm că toți polițiștii vor putea să probeze individual uniformele din ”seria 0” ce vor ajunge în depozite în curând. În cazul unor deficiențe ne puteți transmite un email la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Schimbarea suntem noi!

ECHIPA SIDEPOL.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează


Contact SIDEPOL

Tel. :+40762262295

Site: http://sindicatulpolitistilor.ro//

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Sediul administrativ

(1) str. Valter Mărăcineanu, nr. 1-3, etaj 1, Sector 1
București, România

(2) str. Inginer Anghel Saligny, nr. 8, etaj 3, sector 5

București, România

ShinyStat